Cum ajuți copilul autist prin autism să socializeze și să se joace cu alții
Primesc des întrebarea despre cum să facem un copil in contextul autismului să socializeze și să se joace cu alții. Este o întrebare importantă și răspunsul are legătură cu ceea ce vede copilul la noi în fiecare zi. Copiii învață despre lume și despre oameni din felul în care noi ne trăim viața și din cum ne comportăm noi cu prietenii sau vecinii. Înainte să cerem copilului să fie prietenos este util să vedem ce exemplu de prietenie îi oferim noi. Vă povestesc mai jos despre cum am învățat eu valoarea timpului petrecut cu oamenii și cum această alegere schimbă totul.
Sunt întrebat de părinți "oare cum îmi fac Copilul Autist să socializeze?" ori “cum îl fac pe copilul meu să se joace cu alții “ și eu întreb "oare ce exemplu are?". Și în stilul meu voi începe cu o poveste... în care sunt întrebat de mulți de ce eu autistul netului stau în Vietnam, și veți primi și una din opțiunile din multele moduri de a răspunde la întrebarea voastră "oare cum îmi fac copilul autist să socializeze?".
Întrebarea nu este suficient de specifică fiindcă nu este despre de ce Vietnam, este despre de ce Da Lat și de ce într-o țară cunoscută pentru mare și plajă eu aleg să fiu în mijlocul munților. Alegerea este legată mai mult de ceea ce am trăit și trăiesc aici decât despre altceva și este despre realitatea relațională. Începem de la România, unde cunosc peste 200 de persoane atât în București cât și în Timișoara, și de fiecare dată când mă intersectez pe stradă cu cineva cunoscut și întreb "vrei o cafea? acum 10-15 minute?" mereu ceea ce primesc este "nu nu, mă grăbesc, nu am timp, hai să programăm...". Și mereu programarea se duce și acele 10-15 minute de fapt nu erau o grabă atât de mare și deseori e gândul "ce o să creadă acesta ori altcineva, dacă beau cafea în mijlocul zilei așa fără programare". Sunt și eu vinovat de asta în trecut, căci văd apoi persoana cum la firmă stă și se uită pe geam și este la "birou" făcând lucruri productive și refuzând să fie "la cafea" ca să pară că are ce face.
Am ajuns la concluzia că degeaba cunosc sute de oameni dacă mă conectez cu zero în mod improvizat și am decis să călătoresc o perioadă. Am zis să călătoresc un an și apoi dacă nu găsesc un loc de aici, acum, relațional mă voi duce în Ceahlău și voi reface casa bunicilor și voi sta acolo, cu muntele, cu mine, cu vecinii. Așa că am călătorit și am ajuns și în Da Lat, unde am găsit oameni, am găsit conexiune și am găsit vindecare de suflet. Cel mai important am găsit acel moment la o intersecție când stăteam după o lună de ajuns în Da Lat și văd o amică localnică cunoscută într-o cafenea și o întreb ce face. Îmi spune că și-a lăsat fiica la școală și o întreb "vrei să stăm la o cafea?". Îmi răspunde "da, credeam că o să îmi pierd puțin timpul și da, vin" și uite așa am mers amândoi spre cafenea. Pe drum vedem un alt amic și îl întrebăm "ce faci?" iar el zice "uite fac alergarea de prânz". Îl întrebăm dacă vine și spune că da, își va face loc pentru noi, se urcă în spatele motocicletei mele și mergem la cafenea. Apoi cât stăm să alegem ce bem apare o cunoștință localnică de-a amicei mele și astfel și ea se alătură. Am stat 45 de minute, ne-am bucurat și am mers apoi toți în treburile noastre, niciunul dintre noi neavând mai puțin sau mai mult de lucru. Fiecare a ales să prioritizăm relația față de aparență și așa bând cafeaua am zis "eu de aici nu mai plec". Și așa zi de zi construiesc aici o viață alături de oameni care aleg zilnic să fim cu toții într-o alegere conștientă a omului față de aparență.
Relația există dincolo de cine cunoști și este definită de omul alături de care te întâmpli dincolo de aparență. Când ești părinte și om ajungi să observi ce prioritizezi și ce alegi să îi educi pe cei din jur să prioritizeze, fiindcă ceea ce prioritizezi aceea vei avea, fie imagine fie relație. Această dinamică se extinde și în modul în care un copil procesează informația socială și lumea din jur. Copiii, și în special cei neurodivergenți, asimilează lumea de jos în sus, prin colectarea datelor brute din mediul imediat și din comportamentul celor apropiați. Socializarea se învață prin expunerea la relații prioritizate și trăite autentic în fața lor, oferindu-le astfel un inventar de exemple despre cum arată conexiunea umană reală. Când copilului i se cere să socializeze și modelul oferit este unul bazat pe imagine și pe refuzul conectării spontane de dragul productivității aparente, el primește date despre izolare și performanță, nu despre relație. Învățarea organică are loc atunci când copilul vede părintele oprindu-se din goana zilei pentru a se conecta cu un alt om, validând astfel că interacțiunea umană este mai valoroasă decât menținerea unei imagini sociale. Cât cunoști este diferit de cu câți relaționezi și contează ce oameni ai în viața ta care să te întrebe în mijlocul zilei ca prioritizare să te vadă. Așa învață un sistem nervos că ești mai important decât imaginea lor și acestea sunt datele necesare pentru a construi abilități sociale reale și motivația intrinsecă de a căuta compania celorlalți.
Educația pentru relaționare începe cu ceea ce facem noi când credem că nu ne vede nimeni și continuă cu liniștea pe care o avem când suntem între oameni. Un copil care vede un părinte mereu grăbit va învăța că oamenii sunt obstacole în calea treburilor și va alege să îi evite pentru a avea liniște. Un copil care vede un părinte oprindu-se să asculte și să zâmbească va învăța că oamenii sunt surse de bucurie și siguranță. Este greu să cerem unui copil să se joace cu alții când noi evităm privirea vecinilor sau când telefonul este mai interesant decât omul din fața noastră. Socializarea de imagine este acea regulă impusă de a saluta frumos și de a sta cuminte, în timp ce relaționarea este bucuria sinceră de a vedea pe cineva și curiozitatea de a afla ce face. Putem alege să le arătăm copiilor cum se construiește o punte către celălalt prin gesturi mici și prin curajul de a fi prezenți chiar și atunci când nu este programat. Când tu te simți bine cu oamenii și te oprești din fugă pentru ei, copilul simte acea siguranță și va dori să exploreze și el acea lume a prieteniei. Totul pornește de la modelul pe care îl au în față zi de zi, căci ei nu fac ce li se spune, ei devin ceea ce văd la noi și înțeleg lumea prin ochii și acțiunile noastre.
Așa că atunci când întrebați "oare cum îmi fac copilul autist să socializeze?" este util să vă uitați la ce vede el la voi și să vă gândiți dacă e nevoie să îl "faceți" să facă ceva ori e nevoie să îi dați un exemplu de la un adult care trăiește relația și nu încearcă să pară că o face. Copiii învață din ceea ce văd și din ceea ce aud explicat clar, iar dacă vă întrebați cum arată contextele clare spuse către el și ce să spuneți cu voce tare în timp real iată câteva exemple simple. Puteți spune "uite, m-am întâlnit cu vecina și mă opresc pentru că îmi face plăcere să o văd și vreau să știu ce mai face". Puteți continua cu "mă simt bine când vorbesc cu ea și de aceea zâmbesc și stau relaxat". Este important să descrieți acțiunea și sentimentul spunând "acum îi dau mâna pentru că așa îi arăt că mă bucur de întâlnire și mă simt conectat cu ea" și apoi "ne luăm la revedere pentru că fiecare merge acasă să se odihnească". Astfel copilul primește informația completă despre ce se întâmplă și de ce oamenii se opresc unii la alții. Când explicați cu voce tare ceea ce simțiți și faceți copilul înțelege că socializarea este despre bucurie și nu despre o regulă impusă. Aceste cuvinte simple spuse zi de zi construiesc în mintea lui o imagine clară a relațiilor și îi arată că a fi cu alții este ceva sigur și plăcut și așa el va avea de unde să aleagă să facă la fel atunci când va simți și el acea bucurie față de un alt om.
Este absolut imperativ ca tot ceea ce spuneți să fie 100% onest și real și să fie exact ceea ce credeți fiindcă dacă doar spuneți cuvintele fără să le simțiți asta va funcționa tocmai invers. Copiii au un radar foarte fin și simt imediat când ceea ce spuneți nu se potrivește cu ceea ce simțiți în interior. Dacă spuneți "mă bucur să te văd" și voi sunteți încordați și abia așteptați să fugiți copilul va simți acea tensiune și va învăța că întâlnirea cu oamenii este un pericol mascat de cuvinte frumoase. El va asocia socializarea cu minciuna și cu stresul și se va închide și mai mult în el pentru a se proteja. Siguranța vine doar din adevăr și din potrivirea dintre vorbă și simțire. Dacă sunteți grăbiți sau obosiți este mai bine să spuneți "acum sunt obosit și voi saluta scurt" și copilul va învăța că este în regulă să fii om și să ai limite. Doar când sunteți reali copilul poate avea încredere în modelul vostru și va vrea să îl urmeze.